Scoarța terestră – Structura internă a Terrei

           În primul rând trebuie menționate un aspect. Pentru a observa direct compoziția și proprietățile fizice ale planetei noastre, geograful are la îndemână posibilități limitate. Astfel, el poate spune cu exactitate, prin observare directă, ceea ce se ”întâmplă” la doar maxim câțiva kilometri. Mai departe, tot ceea ce analizează oamenii de știință se face cu ajutorul unor aparate speciale care pot măsura undele seismice, forța gravitațională, magnetismul terestru etc. Apoi, cu ajutorul legilor fizicii, rezultă datele despre ceea ce se întâmplă în ”inima” planetei pe care trăim.

            Forma Pământului este aceea de telluroid (așa cum am învățat), cu cele două raze diferite ca lungime; între R ecuatorială și R polară există o diferență de aproximativ 21 km. În centrul Terrei se află nucleul. Datorită schimbărilor bruște pe care le-au avut undele seismice la ”atingerea” acestei zone, s-a ajuns la concluzii științifice: raza acestuia este de aproximativ 3470 km; structura acestuia este: probabil solidă în centru (nucleul intern) și vâscoasă la exterior (nucleul extern). Se presupune că elementele care alcătuiesc nucleul sunt fierul și nichelul. Temperatura în centrul Pământului este în jurul valorii de 2500 grade C iar presiunea depășește de circa 3 milioane de ori valoarea presiunii de la nivelul suprafeței scoarței terestre.

           Nucleul este ”învelit” de manta. Trecerea de la nucleu la manta se face brusc, prin ceea ce se numește discontinuitatea Gutembergh-Wiechert. Se presupune că mantaua este solidă, formată în special din magneziu și fier. Mantaua exterioară (astenosfera) este vâscoasă (se aseamănă cu o smoală care se poate sparge sub o forță mecanică, dar care poate curge dacă este lăsată o perioadă lungă de timp pe o suprafață înclinată).

continente și oceane

           Zona exterioară a Terrei este formată din scoarță. Acest înveliș este cel mai subțire, grosimile sale nedepășind 40 km. Formată din roci cristaline, scoarța este friabilă sub acțiunea forțelor endogene, orogenetice, rezultând fracturi mari ce poartă numele de falii. Zona de contact dintre manta și scoarță este foarte clar delimitată prin discontinuitatea Mohorovicic (după numele celui care a descoperit-o) sau Moho.

          Din nou, analizele foarte detaliate au demonstrat că scoarța are două strate: un strat inferior de rocă bazaltică, alcătuit în special din Siliciu și Magneziu (Sima) și un strat superior de rocă granitică, discontinuu, alcătuită preponderent din Siliciu și Aluminiu (Sial).

sand-390732_1920

siliciu

Cel de al doilea strat lipsește din bazinele oceanice. Grosimea stratului superior este mai mare decât a celui inferior.

scoarta

Reclame


Categorii:clasa a 9 a, pentru elevii de liceu

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: