Să începem cu istoria Clubului Bilderberg

        1954 – înființarea, în mod oficial, a Clubului Bilderberg.bilderberg

        Trebuie subliniat faptul că acest club s-a născut în timpul Războiului Rece. Dar să privim un pic în urmă………

         Istoricul Carroll Quingley a arătat și explicat în cercetările lui următorul aspect: sistemul bancar internațional a finanțat revoluția sovietică din 1917, precum și proiectele lui Lenin și Stalin dar și cele două războaie mondiale (din care nu a avut decât de câștigat), care s-au terminat, așa cum se știe, prin începerea Războiului Rece.

         Existența clubului se conturează în anul 1942 după ce rușii au înfrânt nemții la Stalingrad și Kursk. La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, țările aliate și Uniunea Sovietică își împart lumea, rezultând, dacă se poate spune așa, o ”nouă hartă politică a lumii”, cu toate teritoriile și influențele pe care acestea și le pun asupra statelor. Planeta se împarte practic în două părți (ideologii) – capitalism și comunism.

          Joseph McCarthy – o ”figură” politică extrem de controversată, senator republican al statului Wisconsin și un anticomunist dus la extrem (perioada mccarthy – anismului) a susținut că Tratatul de la Ialta, semnat în anul 1945 de către Churchill, Stalin și Roosevelt a fost caua conflictelor care au urmat.

Joseph_McCarthy

Joseph McCarthy

Astfel, la jumătatea anilor 1970 sunt publicate corespondențele personale ale lui Churchill, din care a s-a aflat că ei conveniseră să facă următoarele ”mutări” pe scena politică: să cedeze Europa de Est – Uniunii Sovietice, Orientul Mijlociu – Marii Britanii și Pacificul și Asia de sud-est – Statelor Unite ale Americii. McCarthy subliniază: ”La Ialta s-a semnat sentința capitală a tinerilor care mor azi în munții și văile Coreei. Aici s-a semnat condamnarea la moarte a tinerilor care mâine vor pieri în junglele Indochinei. Cum putem să ne explicăm situația noastră din prezent dacă nu credem că bărbații ce dețin cele mai înalte funcții în guvern s-au înțeles să provoace acest dezastru? Trebuie să fie o mare conspirație, la o scară atât de uriașă, că orice aventură prealabilă din istoria umanității e mică pe lângă ea. Ce se poate spune despre șirul neîntrerupt al hotărârilor și documentelor care contribuie la strategia eșecului? Ele nu pot fi atribuite incompetenței.

 

            Evident, că după terminarea celui de al Doilea Război Mondial, teritoriul bătrânului continent este devastat iar S.U.A. obține beneficii uriașe, având în vedere că teritoriul acestora a rămas intact. Ea se detașează rapid ca fiind principala putere industrială (deținând resurse bine păstrate și neafectate de război dar și o dublă deschide la Oceanul Atlantic).

Noam_Chomsky_portrait_2015

Noam Chomsky

De altfel, Noam Chomsky (lingvist, activist politic, filosof și istoric american) menționa într-un document: ”Nicicând n-a existat în istorie o epocă în care un stat să fi exercitat un control atât de complet al lumii, nici atâta securitate”.

 

            George F. Kennan……… directorul planificării din Departamentul de Stat, diplomat, consilier, specialist în științe politice și istoric; 1904-2005; printre altele a jucat un rol foarte important și în definitivarea programelor de pe timpul Războiului Rece, dintre care cel mai notabil este Planul Marshall. Ideile sale au fost expuse într-un document secret – Studiul 23 de planificare a politici (1948) – în următorii termeni: ”Dispunem de circa 50% din bogățiile lumii, dar reprezentăm doar 6,3% din populația mondială (….). În ceastă situație, suntem, neîndoios, obiectul invidiei și resentimentelor. Misiunea noastră reală este elaborarea unui model de relații care să ne permită să menținem această situație de inegalitate (….). În vederea ei trebuie să renunțăm la orice sentimentalisme și visuri, trebuie să ne concentrăm global atenția asupra obiectivelor noastre naționale imediate (….). Trebuie să nu mai evocăm țeluri vagi și nerealiste, ca drepturile omului, creșterea nivelului de trai și democratizarea. Nu e prea departe ziua când va trebui să folosim concepte de putere directă. Va fi cu atât mai bine cu cât ne vor sta în cale cât mai puține lozinci idealiste”.

George_F._Kennan_1947

George F. Kennan

Trebuie menționat și faptul că printre altele Kennan a studiat în amănunt relațiile dintre U.R.S.S. și lumea occidentală, că scrierile sale au inspirat Doctrina Truman și politica externă a S.U.A. privind extinderea și ”stăvilirea” comunismului, lucruri ce i-au asigurat o autoritate politică pentru toată viața.

Va urma……….

 

Reclame


Categorii:diverse, geografia generală, geopolitică

4 răspunsuri

  1. Forumul Economic Mondial a discutat despre „controlul minții folosind undele sonore”
    Forumul Economic Mondial – una dintre cele mai puternice organizații de elită din lume – a discutat recent despre apariția unei tehnologii de control la distanță a minții. Și admite că ar putea fi folosit pentru a transforma oamenii în sclavi controlați mental. Forumul Economic Mondial (WEF) este una dintre cele mai influente organizații de elită, alături de Consiliul pentru Relații Externe, grupul Bilderberg și Comisia Trilaterală. În fiecare an, forumul reunește aproximativ 2500 de lideri de afaceri, lideri politici internaționali, economiști, celebrități și jurnaliști pentru a discuta problemele mondiale.Aici sunt câțiva dintre ei:
    Mark Carney, guvernator, Bank of England
    Al Gore, vicepreședinte al Statelor Unite (1993-2001); Președinte și Co-fondator, Generation Investment Management LLP
    Jim Yong Kim, președinte, Banca Mondială
    Christine Lagarde, Managing Director, Fondul Monetar Internațional (FMI)
    Peter Maurer, Președinte, Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC)
    Indra Nooyi, președinte, PepsiCo
    L. Rafael Reif, președinte al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT)
    Ursula von der Leyen, ministrul federal al Apărării, Ministerul Federal al Apărării al Germaniei
    David M. Rubenstein, co-fondator și co-executiv președinte al grupului Carlyle
    În multe privințe, WEF este similar cu Grupul Bilderberg. Fapt interesant: Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al WEF este un fost membru al comitetului director al grupului Bilderberg.
    Spre deosebire de alte organizații puternice care pretind că „ajută lumea”, WEF este acuzat de promovarea efectivă a intereselor elitei mondiale.
    Reuniunea anuală a WEF a Consiliilor Globale Viitoare a avut loc în perioada 11-12 noiembrie în Emiratele Arabe Unite. Unul dintre subiectele discutate a fost „controlul minții folosind undele sonore”. Site-ul oficial al WEF a publicat un articol intitulat Controlul minții prin folosirea undelor sonore? Întrebați un om de știință cum funcționează acolo unde Profesorul de la Universitatea din Oxford, Antoine Jérusalem, descrie tehnologia și problemele legate de ea.
    https://www.weforum.org/agenda/2018/11/mind-control-ultrasound-neuroscience

    Apreciat de 1 persoană

  2. Nu știam această situație. Este într-adevăr un lucru extrem de interesant. Chiar acum o sa ma uit la link-ul pe care mi l-ai trimis. Mulțumesc mult pentru informație.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: