Resursele umane și dezvoltarea

         Resursele umane reprezintă totalitatea elementelor umane care intră în procesele tehnologice, sub aspectul cantității şi calificării celor care desfășoară aceste activități (calității).

principal resursă umană……..poate fi considerată, în mod aparent, numărul de locuitori dintr-un teritoriu; dar, în cele mai multe situații, un număr mare de locuitori nu determină o dezvoltare corespunzătoare (spre exemplu anumite state africane, unde există un număr mare de locuitori, dar dezvoltarea economică a acestor state este foarte redusă);

1.jpg

așezare în Africa de Sud

Astfel, resursele umane pot fi privite din mai multe puncte de vedere:

A. elemente cantitative: se referă la partea cantitativă a populației care intră în procesul de dezvoltare, mai exact la numărul de persoane care contribuie la dezvoltarea unui stat;

B. structura şi pregătirea profesională: sunt doi indicatori extrem de importanți; structura pe grupe de vârstă și sexe – ocupațiile persoanelor de sex feminin sunt de cele mai multe ori diferite de cele ale sexului masculin; pe de altă parte, vârsta este un factor extrem de important în dezvoltarea unui stat. Populația vârstnică și cea tânără reprezintă populația ”susținută” a unui stat; practic, la baza dezvoltării unui stat  stă grupa de vârstă matură, adică acea parte a populației care reprezintă forța de muncă (populația activă); desigur că limitele grupelor de vârstă sunt diferite de la o țară la alta și implicit și forța de muncă este diferită: într-o țară slab dezvoltată, limita coboară sub pragul vârstei de 16-18 ani, pe când într-o țară dezvoltată limita superioară urcă la peste 65 de ani;1

1

C.  ”gradul de înnoire” al populației: este dat de dinamica natalității; evident că o natalitate ridicată va conduce la o viitoare forță de muncă ridicată; o populație în care natalitatea este mică și gradul de îmbătrânire al populației este ridicat, va avea un deficit de forță de muncă; pe de altă parte însă, trebuie menținut ”un control” dacă vreți, al acestui indicator, deoarece aceleași resurse înseamnă ”ceva” pentru o populație echilibrată din punct de vedere numeric și ”altceva„ pentru o populație care crește necontrolat. Totodată, un stat dezvoltat înseamnă participarea tuturor persoanelor de vârstă adultă în procesul economic,” ceea ce reduce capacitatea unei femei de a sta acasă și a crește copii”.

D. elemente psihologice și sociale: se referă la tradițiile și obiceiurile pe care le are fiecare societate în parte, la gradul de instruire al populației, la vârsta de la care o persoană poate intra în câmpul muncii sau limita de pensionare etc.

Dezvoltarea


reprezintă un ”proces de creștere și amplificare, însoțit de transformări calitative ale unui fenomen, proces etc.

Ea poate fi.

1. … economică – reprezintă elementul determinant al evoluției și dezvoltării unei societăți umane.

2. … civilizației și culturii – este bazată pe dezvoltarea economică și pe o ”raționalizare” a vieții sociale, în condițiile unei “resurse umane”. Astfel, putem spune că dezvoltarea este determinată și susținută de populația activă (18-60 ani); în acest proces trebuie avută în vedere și populația neocupată care face parte integrantă din grupa de vârstă matură (șomerii) și care pentru o perioadă definită de timp reprezintă ”populație susținută”, alături, așa cum am mai menționat, de elevi și pensionari.2

1

populație susținută

3……dezvoltarea resurselor umane – reprezintă gradul de pregătire al resurselor umane; există diferențieri mari între comunitățile agricole, întreprinderile industriale, serviciile, cercetarea, tehnologia, educația etc. pentru diferite regiuni de pe glob;

3

populație activă

Pe diverse regiuni geografice, populația este distribuită astfel:

  • în țările slab dezvoltate – în sectorul primar mai mult de 50% din populație;1
  • în țările în curs de dezvoltare – populația este prinsă cu precădere în sectorul secundar (industrie și construcții);2
  • în țările dezvoltate – populația este cuprinsă în special în sectorul terțiar (finanțe bănci, turism, medicină, învățământ, cercetare etc.).3

Rata de participare a resurselor umane la dezvoltare – este dependentă de:


          structura populației pe grupe de vârstă: în statele dezvoltate aproximativ 60% din forța de muncă de pe piață este de vârstă medie și sex masculin; se schimbă situația în țările slab dezvoltate, unde rata de participare a populației masculine este de peste 80%;

          ponderea populației tinere și adulte; populația tânără este viitoarea forță de muncă, iar cea adultă actuala forță de muncă;

           ponderea populației ”susținute”; o societate cu o pondere foarte mare a populației susținute va fi greu de ”gestionat”; pe de altă parte, dacă domină populația îmbătrânită, iar ponderea populației tinere este mică, acest lucru va avea repercusiuni în viitorul economiei statului respectiv;

          gradul de dezvoltare economică și culturală;

             Dezvoltarea este privită ca un proces de creștere calitativă a condițiilor de viață, de acces la tehnologie, ea fiind cuantificată de către Națiunile Unite (1990) și exprimată matematic de către economistul pakistanez Mahbub ul Haq ca fiind Indicele de dezvoltare umană (IDU)

IDU este alcătuit în fiecare an pe baza unor criterii:

  • demografice (speranța de viață la naștere, ca indicator al dezvoltării unei societăți);
  • gradul de educație (accesul la educație, dar și la sistemul sanitar);
  • economice (PIB).
    IDU

    albastru închis – foarte ridicat; albastru marin – ridicat; bleu – mediu; și bleu deschis – scăzut; cu gri – date nedisponibile

    IDU – 2011

valori maxime (în jur de 0,9) iar cele minime (în jur de 0,2)

cea mai mare valoare – Norvegia – cu 0,942; cea mai scăzută valoare – Sierra Leone – cu 0,275)

Reclame


Categorii:clasa 11, diverse, geografia generală

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: