Identitatea, uniformitatea și diversitatea lumii contemporane.

Identitatea………


 

           Omul este singura ființă vie care modifică continuu mediul natural, transformându-l în funcție de propriile sale necesități; spre deosebire de om, restul ființelor vii se adaptează condițiilor de mediu, fără să-și pună amprenta asupra habitatului în care trăiesc;4
           Oamenii aparțin aceleași specii, dar condițiile de mediu și istoria diferită au condus la formarea unor ”identități diferite”, la conturarea unor profile sociale și psihologice specifice fiecărei națiuni în parte. În momentul de față, lumea contemporană este un ”mozaic” de culturi și tipologii umane, dar…….23

Uniformizarea……….


           Influențele occidentale (globalizarea) tind să uniformizeze viața socială și culturală a diferitelor state și totodată, ștergerea diferențelor și crearea unui ”stil” de viață comun. 
           Așa cum se știe, lumea contemporană nu este uniformă, deşi are la bază elemente comune; lumea contemporană este diversă: diversitatea religioasă, lingvistică, rasială, socială etc.; elementul comun este din punct de vedere al speciei (biologic).21
           Prin tradiție, țările şi comunitățile umane ”insistă” să păstreze diversitatea în lumea contemporană. Începând de la modul de viață, tipurile de așezări, elementele religioase și terminând cu modul de gândire, toate ne diferențiază ca și societăți umane; fiecare comunitate umană ține la propriile tradiții și obiceiuri, deoarece acestea ne definesc și ne diferențiază, exprimând totodată și trecutul  istoric pe care îl are fiecare societate în parte.

Diversitatea…………


           Acest ultim concept rezultă din diferențele care apar între societățile umane;
De exemplu, societatea occidentală este total diferită de societatea orientală (musulmană sau asiatică), lucru care se reflectă atât în tradițiile și obiceiurile pe care le au respectivele societăți, cât și în fizionomia așezărilor umane; (un oraș arab are o fizionomie total diferită față de un oraș occidental sau asiatic).1
casa argila columbia
Reclame


Categorii:clasa 11, geopolitică, pentru elevii de liceu

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: