Regiuni industriale pe glob

            Regiunea industrială reprezintă un spațiu ce concentrează activități, centre și grupări de centre industriale cu un coeficient ridicat de industrializare, urbanizare, căi de comunicații, resurse umane calificate (angajate) și cu intense legături economice.

Factorii care au condus la apariția și dezvoltarea industriei într-o anumită regiune sunt:


  1. existența resurselor naturale;
  2. existența forței de muncă calificată;
  3. existența unor porturi;
  4. existența unor centre (urbane) de consum.

Pentru a stabili tipul de regiune industrială, se au în vedere:


  • resursele existente;
  • volumul/structura/gradul de utilizare a materiilor prime;
  • specializarea forței de muncă.

A. Regiunea industrială Rhin Rhur:


                Una dintre cele mai reprezentative regiuni carbonifere este regiunea Rhur. Aceasta se conturează în anul 1837, fiind susținută de mai mulți factori printre care: rezervele mari de cărbuni din zonă, prezența fluviului Rhin, specializarea resurselor umane în diferite domenii.rhin-ruhr_regiuni_industriale

Astfel, centrele din zonă sunt specializate în diferite domenii:

  • siderurgie – centrele Duisburg, Dormundt, Dusseldorf;
  • instalații industriale – Essen;
  • petrochimie – Koln;
  • chimie – Ludwigshafen, Frankfurt pe Main;
  • industria electronică și electrotehnică – Koln, Essen și Oberhausen;
  • automobile – Koln și Bochum;
  • bere – Dormundt.

               Agricultura este o ramură de bază a economiei zonei Rhur-Rhin. Atfel, în culoarul Rhinului și a afluenților acestuia (Neckar, Main, Mossel) se practică pomicultura și viticultura.

1

Rhin

Centrul de desfacere a vinurilor Mainz;

                 De asemenea, zona beneficiază de un important fluviu navigabil – Rhin – alături de afluenții săi dintre care navigabili Main, Neckar, Moselle. Principalul port fluviatil – Duisburg (cel mai mare din Europa), dar și Koln, Ludwigshafen, Frankfurt pe Main. Unul dintre cele mai importante aeroporturi din Europa – Frankfurt pe Main.

                 Transformarea puternică a mediului înconjurător este marcată de halde de steril dar și de modificarea calității aerului, apei și solului.

B. Regiunea industrială Randstad-Holland:


Continuă axa Rhenană din Germania.

                   Apariția acestei regiuni urban-industriale a fost posibilă datorită, în primul rând, rezervelor mari de gaze naturale din nordul Olandei – la Groningen – dar și poziției geografice extrem de favorabile (ieșire la Marea Nordului) care au favorizat din cele mai vechi timpuri comerțul.ranstand-holland_regiuni industriale

Astfel, centrele din zonă sunt specializate în diferite domenii:

  • complexul portuar Rotterdan-Europoort;
  • petrolul extras din Marea Nordului este transportat prin conducte pentru prelucrare la Rotterdam și Amsterdam;
  • metalurgie – Amsterdam;
  • industria constructoare de mașini – Amsterdam – Haarlem (nave, autovehicule și avioane), Rotterdam și Dortrecht – nave;
  • industria chimică și petrochimică – Rotterdam – Europoort; Amsterdam;
  • important centrul comercial – Utrecht.
  • prelucrarea diamantelor – centrul mondial – Amsterdam.

                   Orașul Rotterdam este în momentul de față cel mai mare port maritim la nivel mondial (după traficul de marfă).

1

Rotterdam

                     Din totalul suprafeței țării, 27% – teren cultivat, 32% sunt utilizate ca pășuni, iar 9% sunt păduri. Agricultura foarte modernă, intensivă și foarte productivă ocupă 4% din forța de muncă și produce 4% din produsul intern brut. Cea mai dezvoltată ramură este creșterea vitelor prin pășunat și cultivarea florilor. Se produc în cantități mari cartof, sfeclă de zahăr și cereale. Olanda se află pe locul cinci în Europa la producția de unt, pe locul al patrulea la producția de cașcaval și pe primul loc la producția de bulbi de flori. Pe multe poldere se cultivă lalele, zambile și crini, mai ales în zonele Leiden și Haarlem, de unde anual se exportă milioane de bulbi de flori. Un produs important de export îl constituie zarzavaturile pentru salate, cultivate în general în sere.

C. Regiunea urban industrială Chang Jiang:


                        Apariția și dezvoltarea aceastei regiuni industrial-urbane au fost favorizate de prezența unuia dintre cele mai mare fluvii de pe Terra. Pe de altă parte, rezervele mari de cărbuni, dar și de petrol din nordul și estul Chinei, precum și rezervele mari de minereuri din zonă, au condus la formarea unor adevărate centre de prelucrare, specializate în diverse domenii.chang_jiang_reg industriala

În lungul axei Chang Jiang există patru poli industriali, și anume:1

  • Shanghai – cel mai mare oraș al țării, cu o mare complexitate funcțională; prin portul său (Wusong) este poartă de legătură la nivel național și internațional; reprezintă cel mai mare centru industrial al Chinei; siderurgie (în cooperare cu Japonia), neferoase, construcții de mașini, petrochimie. Se află cea mai mare fabrică de biciclete din lume;
  • Nanjing – petrochimie, industria textilă și porțelan (tradiționale ultimile două);
  • Wuhan – important  centru siderurgic, șantier naval, industria bumbacului și a mătăsii naturale;
  • Chongqing și Chengdu – siderurgie modernă, petrochimie, industria textilă.

                     Agricultura este o ramură importantă a economiei zonei. Cultura bumbacului și sericicultura (creșterea viermilor de mătase) se impun în zonă, dar se cultivă și trestie de zahăr, ceai, orez.

                     Problemele de mediu sunt destul de mari. Există o modificare a calității apelor fluviului, poluare industrială (sub diferite forme), presiune umană mare.

                     Orezăriile, atât prin suprafețele mari utilizate cât și prin factorul uman (presiune umană), conduc la modificarea ecosistemelor naturale.

                       De asemenea, se impun măsuri în timpul sezonului ploios, când ploile musonice provoacă mari pagube materiale.

D. Regiunea urban industrială Sf. Laurențiu – Marile Lacuri:


                       Apariția și dezvoltarea aceastei regiuni industrial-urbane au fost favorizate de prezența fluviului Sf. Laurențiu, de Marile Lacuri dar și de resursele importante de fier din zonă.

1

Toronto

                        S-au conturat numeroase zone industriale, cu funcții complexe, favorizate de resursele de subsol, de sol, ape, dar și de resursa umană calificată.marile Lacuri (Canada)_completat

Există cinci poli industriali.

  • Montreal – funcție industrial – portuară (siderurgie, petrochimie, mobilă, nave, automobile) dar și funcție comercială (pielărie, blănărie):
  • Toronto – industria navelor și automobilelor, târg internațional de grâne, mașini, blănuri;
  • Quebec – funcție portuară și de transport (cel mai mare port al țării);
  • Saguenay – lângă Quebec – cel mai important centru de prelucrare a bauxitei de pe glob;
  • Hamilton – industria siderurgică;

                   Regiunea se remarcă prin caracterul de piață națională și internațională (târg) asociată cu o intensă activitate financiară pentru comercializarea produselor: grâne, blănuri, mașini, resurse de subsol.

                    Agricol: este dezvoltată ramura prelucrării și comercializării blănurilor pe piața națională și internațională.

                    Fiecare dintre orașe este specializat pe un anume tip de mărfuri. Astfel, Quebec – specializat pe transportul de persoane, animale și lemn; Montreal – cereale, petrol și lemn; Toronto și Hamilton – transportul cărbunilor și fierului.

                   Probleme de mediu: poluare, modificarea calității aerului și apei, utilizarea excesivă a apei din lacuri în diferite scopuri.

E. Regiunea industrială din Golful Mexic (S.U.A.):


O regiune petrolieră bine conturată se află la Golful Mexic, în sudul Statelor Unite ale Americii.sudul american_regiuni indu

             Această regiune este împărțită de specialiști în ”Vechiul Sud” (partea nordică a regiunii, cu centrul polarizator Dallas) și ”Noul Sud”, partea sudică a regiunii, cu centrul polarizator New Orleans.

           Această zonă asigură peste 40% din totalul producției petrochimice a țării.

                 Concomitent, se impun producțiile de energie electrică, siderurgie, utilaje petroliere și materiale de construcții.

                  Prezența altor resurse, precum sarea, dar și accesul la Golful Mexic care a favorizat dezvoltarea porturilor, au impulsionat industria chimică, aluminiului, constructoare de mașini și industria zahărului.

Există câteva centre polarizatoare:

  • New Orleans: intensă activitate portuară, activități financiar-bancare; se remarcă industria siderurgică și petrochimică; industria alimentară (conserve, zahăr, cereale).
  • Houston: centru reprezentativ al industriei petroliere, centru direcțional al NASA, industria constructoare de mașini, a materialelor de construcții;

    1

    Houston

  • Tampa: important port;
  • Dallas: piață a produselor agricole (animale, bumbac); sediul tranzacțiilor petroliere ale Texasului de Nord; bine reprezentată industria constructoare de mașini și utilaj petrolier;
  • Atlanta: piață a bumbacului, sediul companiei Coca Cola, industria alimentară, avioane, industria textilă, confecții, încălțăminte.
  • Corpus Christi – important port petrolier;
  • Miami: complex militaro-industrial.

                 Agricultura este bazată pe citrice, trestie de zahăr, legume. Există probleme de mediu legate de exploatările de petrol și gaze naturale.

Reclame


Categorii:clasa 10, pentru elevii de liceu

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: